Half Nelson
Titlu orginal: Half Nelson
Regizor: Ryan Fleck
Pe IMDB: http://www.imdb.com/title/tt0468489/
Data film: 11-08-2006
In liceu multi aveam obiceiul de a ne furisa in toaleta stramta si rece ca sa fumam. Ne simteam tineri rebeli impotriva sistemului, validati ca liceeni de simplul gest de a trage din tigara. Nimeni nu se gandea ca intr-o dimineata ne-am putea trezi cu proful de sport pitit alaturi de noi, scotand din buzunarul de la piept o tigara mototolita si tragand cu nesat din ea. Era imposibil.O astfel de surpriza ofera “Half Nelson”, in care Ryan
Gosling joaca rolul unui profesor de istorie certat cu sistemul si imprietenit cu drogurile. Dan Dunne e genul de profesor apropiat de elevi, care ii asculta si ii ghideaza dincolo de ce scrie in manual, dar care nu reuseste sa-si invinga dependenta de droguri si o lasa sa se strecoare si in viata profesionala. Intr-un moment de maxima vulnerabilitate, Dunn e surprins de o eleva in toaleta scolii in timp ce se drogeaza. Prost exemplu, dupa cum ar spune multi, dar tanara incearca sa nu il judece si astfel se creeaza o apropiere intre cei doi: Dunn o duce din cand in cand acasa cu masina si incearca s-o
fereasca de pericole (inclusiv de cel al drogurilor), iar ea descopera pe cineva cu care poate comunica.S-ar zice ca un astfel de personaj, viciat pana la maduva, n-are ce cauta pe lista eroilor. Si totusi, slabiciunea lui Dunn in fata drogurilor e la fel de puternica precum dorinta lui de a-si ajuta elevii, de a le fi un profesor bun. Iar amandoua il fac sa inteleaga si sa transmita mai departe ca oamenii nu se impart in buni si rai, puri si impuri, frumosi si urati. E genul de erou care ridica semne de intrebare si care, tocmai prin defectele sale, pare incredibil de real. Si mai e ceva: e profesorul pe care multi ni l-am fi dorit la scoala, chiar daca asta ar fi insemnat sa-l fi gasit furisat la toaleta cu tigara in coltul gurii si spaima in coltul ochiului.
15-03-2009















