Changeling

În “Changeling”, Angelina Jolie e mama eroină. Joacă rolul lui Christine Collins, o americancă aprigă care a luptat împotriva poliţiei în anii 1920-1930, încercând să-şi recupereze fiul pierdut. Dacă iniţial îşi punea speranţele în forţele de ordine, Chirstine şi-a schimbat atitudinea după ce poliţia i-a adus acasă un copil necunoscut, pe care a forţat-o să-l accepte ca fiind al ei (bazându-se doar pe faptul că acel copil se jura că e Walter Collins). O scăpare care a transformat-o pe Christine în eroina ideală: femeia care luptă împotriva sistemului.

Povestea are un fir narativ încâlcit şi momente care par trase de păr. Cu toate acestea, eşti tentat să i-o ierţi lui Eastwood şi scenaristului J. Michael Straczynski având în vedere că te anunţă de la început că îţi prezintă “a true story” şi te ţin prins mare parte din film. Eastwood narează cu imagini simple şi dese, iar replica Angelinei “He is not my son” răsare în fiecare moment cheie al poveştii pentru a-ţi aduce aminte de ce luptă femeia asta cu atâta înverşunare. Pentru unii replica repetitivă poate avea efect, mie mi s-a părut uşor sâcâitoare, ca de altfel întreg demersul lui Eastwood de a construi o eroină vulnerabilă şi puternică în acelaşi timp. Totuşi, meritul cel mai mare al filmului e că îţi arată o Angelina nouă pe ecran: firavă şi plânsă, fără urmă de divă în imaginea ei, o femeie obişnuită confruntată cu o situaţie excepţională. Din punctul ăsta de vedere filmul ar trebui să aibă efectul uplifting pe care probabil miza Eastwood.