Barton Fink
Titlu orginal: Barton Fink
Regizor: Joel Coen & Ethan Coen
Pe IMDB: http://www.imdb.com/title/tt0101410/
Data film: 01-05-1991
Barton Fink (John Turturro) este un om obişnuit, tipul de erou căruia i se întâmplă lucruri mai degrabă decât 
să le facă el să se întâmple. E imaginea clasică a scriitorului care trăieşte mai mult în mintea sa decât în realitate şi care vrea să mişte lumea din loc cu vorbele sale. Mare parte din filmul fraţilor Coen se petrece într-o cameră de hotel din Los Angeles, unde Barton îşi încearcă norocul ca scenarist, într-o vreme (la începutul anilor 40) în care dacă spuneai că lucrezi „in the pictures” însemna ceva. O perioadă în care dacă erai un scriitor promiţător ţi se putea întâmpla ca unul dintre boşii de la Hollywood să îngenuncheze la picioarele tale şi să-ţi pupe tălpile. Lui Barton i s-a întâmplat. Aşa cum i se întâmplă toate norocirile şi nenorocirile din film.
Barton Fink este o jucărie în mâinile fraţilor Coen, o jucărie pe care o trec prin foc şi apă (uneori chiar la propriu). Ce o să reţii din film cu siguranţă, graţie numeroaselor close-up-uri: figura unui bărbat cu ochelari de Harry Potter, mirat de ce i se întâmplă, gânditor, aerian. Un bărbat care-şi petrece aproape tot timpul în faţa unei maşini de scris (de cele mai multe ori fără să scrie), cu un mic ventilator alături, iar în faţă cu poza unei domnişoare întinse pe plajă şi cu privirea pierdută în zare. Dacă imaginea lui Barton este cea a unui scriitoraş timid şi introvertit, povestea în sine trage de personaj din toate părţile, de parcă ar vrea să-l oblige să iasă din carapace, din şabloanele impuse. Barton de la final e, în fond, acelaşi Barton de la început, care vrea să scrie piese de teatru despre omul obişnuit şi pentru omul obişnuit, care are probleme în a relaţiona cu oamenii şi care nu a reuşit să facă mare lucru cu viaţa sa. Acelaşi Barton, dar "with a twist".
Fraţii Coen au scris scenariul la Barton Fink în timp ce lucrau la Miller’s Crossing şi au rămas fără idei. Se s
imte că ştiu cum e să stai în faţa unei foi goale şi să te rogi să-ţi vină o idee, orice idee. E ipostaza în care îl găsim pe Barton în cea mai mare parte a filmului. E scos din amorţeală abia după ce e zguduit de o serie de experienţe neobişnuite. Rezultatul este, din punctul său de vedere, cea mai bună operă a sa de până atunci, din punctul de vedere al producătorului, un text imatur, departe de aştepările Hollywood-ului. Care e adevărul? Nici nu contează. Barton nu renunţă la textul său şi porneşte la drum cu un misterios pachet după el. Şi abia atunci, în finalul filmului, Barton devine un erou, unul foarte ciudat, care nu salvează omenirea de la pieire, nu devine star la Hollywood, dar îşi îndeplineşte un vis de om obişnuit.
să le facă el să se întâmple. E imaginea clasică a scriitorului care trăieşte mai mult în mintea sa decât în realitate şi care vrea să mişte lumea din loc cu vorbele sale. Mare parte din filmul fraţilor Coen se petrece într-o cameră de hotel din Los Angeles, unde Barton îşi încearcă norocul ca scenarist, într-o vreme (la începutul anilor 40) în care dacă spuneai că lucrezi „in the pictures” însemna ceva. O perioadă în care dacă erai un scriitor promiţător ţi se putea întâmpla ca unul dintre boşii de la Hollywood să îngenuncheze la picioarele tale şi să-ţi pupe tălpile. Lui Barton i s-a întâmplat. Aşa cum i se întâmplă toate norocirile şi nenorocirile din film.Barton Fink este o jucărie în mâinile fraţilor Coen, o jucărie pe care o trec prin foc şi apă (uneori chiar la propriu). Ce o să reţii din film cu siguranţă, graţie numeroaselor close-up-uri: figura unui bărbat cu ochelari de Harry Potter, mirat de ce i se întâmplă, gânditor, aerian. Un bărbat care-şi petrece aproape tot timpul în faţa unei maşini de scris (de cele mai multe ori fără să scrie), cu un mic ventilator alături, iar în faţă cu poza unei domnişoare întinse pe plajă şi cu privirea pierdută în zare. Dacă imaginea lui Barton este cea a unui scriitoraş timid şi introvertit, povestea în sine trage de personaj din toate părţile, de parcă ar vrea să-l oblige să iasă din carapace, din şabloanele impuse. Barton de la final e, în fond, acelaşi Barton de la început, care vrea să scrie piese de teatru despre omul obişnuit şi pentru omul obişnuit, care are probleme în a relaţiona cu oamenii şi care nu a reuşit să facă mare lucru cu viaţa sa. Acelaşi Barton, dar "with a twist".
Fraţii Coen au scris scenariul la Barton Fink în timp ce lucrau la Miller’s Crossing şi au rămas fără idei. Se s
imte că ştiu cum e să stai în faţa unei foi goale şi să te rogi să-ţi vină o idee, orice idee. E ipostaza în care îl găsim pe Barton în cea mai mare parte a filmului. E scos din amorţeală abia după ce e zguduit de o serie de experienţe neobişnuite. Rezultatul este, din punctul său de vedere, cea mai bună operă a sa de până atunci, din punctul de vedere al producătorului, un text imatur, departe de aştepările Hollywood-ului. Care e adevărul? Nici nu contează. Barton nu renunţă la textul său şi porneşte la drum cu un misterios pachet după el. Şi abia atunci, în finalul filmului, Barton devine un erou, unul foarte ciudat, care nu salvează omenirea de la pieire, nu devine star la Hollywood, dar îşi îndeplineşte un vis de om obişnuit.19-07-2008